VIDEO | Când va depune Nicolae Ciucă propunerile pentru noul Guvern. „Îmi voi juca șansa până la capăt”

Publicat: 27/10/2021, 18:46
Actualizat: 27/10/2021, 19:15

Premierul desemnat Nicolae Ciucă spune că va depune lista nominală a miniștrilor și programul de guvernare până sâmbătă seara, care este de fapt termenul-limită constituțional, pentru ca săptămâna viitoare, Cabinetul propus să intre la vot în Parlament. „Îmi voi juca șansa până la capăt. Nu îmi depun mandatul în niciun caz”, a declarat al doilea prim-ministru desemnat de șeful statului.

Premierul desemnat Nicolae Ciucă a spus, miercuri, întrebat despre o eventuală depunere a mandatului, că „în niciun caz” nu se va întâmpla acest lucru.

„Nu este închisă ușa către absolut nimeni”

„În această perioadă, știți că sunt foarte multe sfaturi, și atunci pe masa de negociere venim cu elemente care cu adevărat sunt serioase și ne pot duce către un demers care să asigure țării un guvern”, a spus Nicolae Ciucă, referitor la faptul că Dacian Cioloș l-ar fi sfătuit să își depună mandatul.

Termenul la care Nicolae Ciucă trebuie să depună propunerea de Cabinet și programul de guvernare expiră sâmbătă, când se împlinesc 10 zile de când a fost desemnat. Premierul desemnat spune că va respecta acest termen.

„Nu este închisă ușa către absolut nimeni. Continuăm să negociem, să discutăm și să avem o soluție finală. În acest moment, mandatul meu este să negociem pentru un guvern minoritar PNL – UDMR”, a spus premierul desemnat, atunci când a fost întrebat dacă ușa către PSD a fost definitiv închisă.

Președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri, după primirea propunerii de „armistițiu” a premierului desemnat Nicolae Ciucă, transmisă marți seara, că au împreună o comunicare, nu negocieri, care vizează găsirea unor soluții pentru depășirea acestei crize.

Referitor la organizarea unei ședințe a Biroului Politic Național al PNL, forul în măsură să flexibilizeze mandatul său, Nicolae Ciucă spune că ultima zi în care trebuie organizat este vineri.

„Aici cred că pot să avansez o dată: nu mai târziu de vineri. Din punctul meu de vedere, este ultima zi când putem să avem acest BPN”, a precizat premierul desemnat.

Astfel, sâmbătă seara se vor depune programul de guvernare și lista nominală a miniștrilor, urmând ca Guvernul propus să intre săptămâna viitoare în Parlament.

„Îmi voi juca șansa până la capăt”, a răspuns Nicolae Ciucă, întrebat dacă există șanse reale ca Guvernul său să treacă de votul Parlamentului.

Traseul învestirii unui nou Guvern

Nicolae Ciucă, senator PNL și ministru demis al Apărării, a fost desemnat, pe 21 octombrie, de președintele Klaus Iohannis să formeze un nou Guvern, după eșecul lui Dacian Cioloș, primul premier desemnat după demiterea Guvernului Cîțu în Parlament, în 5 octombrie.

Mandatul PNL pentru Nicolae Ciucă este formarea unui Guvern minoritar, format din PNL, cu susținerea UDMR.

Președintele PNL, Florin Cîţu, a declarat marţi că premierul desemnat Nicolae Ciucă a trimis către liderii partidelor parlamentare un document care reprezintă un armistiţiu prin care să susţină un guvern minoritar, pe o perioadă determinată, în schimbul obținerii votului de învestitură.

Nicolae Ciucă are termen zece zile de la desemnare pentru a propune o echipă pentru noul Cabinet și un program de guvernare, care au nevoie de votul majorității plenului reunit al Parlamentului, respectiv 234 de voturi, pentru a trece și a fi învestit.

În cazul în care votul este negativ în Parlament, șeful statului poate declanșa procedura de dizolvare a Parlamentului și implicit organizarea de alegeri anticipate.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Amendă între 600-1.000 de lei. Românii au interzis. Se aplică de duminică, 24 Noiembrie
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal